Am stat acolo cateva minute bune, apoi mi-am indepartat coltii de el. Pulsul ii sczuse, insemna ca in nebunia de a nu ii mai intra in sentimente mi-am dat frau liber foamei si i-am luat mai mult sange decat trebuia. Ma simteam puternica.
- Ai terminat?m-a intrebat pe un ton jos.
Inca putea sa vorbeasca cum trebuia, si ochii lui nu erau lipsiti de vlaga. Ce era in neregula cu el?
- Cum de inca esti atat de vioi?
- Sunt druid, mi-a replicat razand. Sunt o creatura magica, care e ranita mai greu decat esti tu, desi ma vindec greu decat tine, a zis pe un ton superior.
- Dar... Ti-am supt mult sange! am protestat. Sigur te simti bine?
- Da. Nu am nimic. Trebuie sa plec. In 10 minute se da stingerea, si ultimul lucru de care avem nevoie, amandoi, este sa fim prinsi de vreun profesor, in aceeasi camera, eu cu urme de colti pe mana. Stii ce vor crede.
Stiam la ce se gandea. In scoala noastra, restepctatul Liceu "Sf. Stefan" , aveam reguli stricte, iar o fata vampiruid, un druid si urme de colti peste tot de corpul lui intrau deloc in ce aveam voie sa facem in timpul liber.
- Bine, du-te. Mersi. Si.. Scuze. Chiar imi era foamne, i-am raspuns timida.
- Mi-am dat seama. O sa o trimit pe Roslyn la tine. Nu vreau sa faci ceva nebunesc, doar pentru ca acum te simti mai puternica. Nu esti, si stii asta, adauga in timp ce se ducea, caltindu-se, spre usa.
- Jeremey! Nu tre... inchise usa si pleca. Stia ca daca mai ramanea un pic aveam sa-l vrajesc pentru a-l convinge sa ma lase singura.
Am renuntat la ideea de a ma strecura afara si de a-mi folosi puterile . Doamne, Jeremey si Roslyn ma cunosteau prea bine pentru a ma lasa singura, imediat dupa ce ma hranisem.
- Cat, deschide! tipa Roslyn.
Puteam sa jur ca nu trecusera mai mult de doua minute. Totusi, Roslyn era vamipr, mult mai rapida si puternica decat mine. In fapt, toti, cu exceptia oamenilor, erau mai puternici decat mine, cu atat mai mult cu cat eu eram printre putinii care alegeau magia, fiind chiar singura vampiruida de la cursurile mele de magie, si printre putinii utilizatori ai spiritului. I-am deschis usa. Desi ma asteptam sa fie si Emily cu ea, tot am facut ochii mari cand am vazut-o. Era mult mai slabita decat era de obicei.
- Ce... Ce a patit Emily?
- Oh. Era obosita de la cursurile de la balet, iar eu eram slabita de la antrenamente, si cand am auzit ce s-a intamplat cu tine si cu Jeremey, m-am hranit, in caz ca ai fi vrut sa mi te opui.
- Mi-ai fi putut face fata si nehranita. Stii bine. Daca vrei poti sa te duci in camera ta. Si sa ai grija de Emily. Incercam sa o vrajesc si ma simteam vinovata. Dar aveam nevoie sa fiu singura o clipa.
- Nu incerca aia pe mine! s-a rastit Roslyn. Stii bine ca nu esti singura care intra in mintea oamenilor. Daca te-as putea controla asa cum o faci tu, totul ar fi mult mai usor.
- Haide Roslyn. Nu te enerva. Vroiam doar... Nimic. Lasa. Emily, vrei ceva de mancare?
Facu un efort supra-omenesc pentru a scanci un "ihm". Nu vroiam sa imi consum puterile, dar Emily era prea importanta pentru Roslyn, pentru a o lasa sa sufere. In fond, era vina mea ca ea era in acea stare.
- Roslyn, e niste pizza pe masa. Ar trebui inca sa fie calda, i-am zis in timp ce scotoceam prin dulap pentru a gasi cartiile de magie pe care le primisem de la Cedric, un var pe care l-am cunoscut in tmpul vacantei in Europa. Si Cedric folosea spiritul, si m-a ajutat sa invat cum sa-mi folosesc puterile.
- Ce cauti acolo, Cat? a intrebat Roslyn suspicioasa
- O carte pe care am primit-o de la Cedric, cel care m-a insotit pana la liceu. Era pe aici pe undeva.
- Cat, pentru ce iti trebuie cartea de la Cedric? Sper ca... Nu! Nu o sa o vindeci pe Emily. O sa se faca bine. Si daca trebuie vindecata o sa o vindece doctorii. Nu am venit sa stau cu tine ca sa iti folosesti puterile de fata cu mine. Am venit ca sa ma asigur ca nu o sa ti le folosesti deloc. Ai inteles?
- Roslyn, dar.. pot! Ce trebuie sa ii fac lui Emily e mult mai usor decat crezi tu. O pot face chiar daca nu ma hranesc. Te rog,, Roslyn. Nu o pot lasa asa. Cu atat mai mult cu cat, poimaine are spectacol. Stii la fel de bine ca mine ca nu o sa se vindece pana atunci. Era epuizata, si te-ai hranit de doua ori din ea. Nu e bine. Nu o sa fie bine daca nu o ajut.
Ochii ei erau aproape negrii. Era nervoasa, ingrijorata si ura sa recunoasca, aveam dreptate. Nu putea sa se refaca in doua zile.
- Bine. Dar, te rog, ai grija, nu vreau sa patesti ceva.
- Stai calma. O sa fiu bine. Si la fel i sa fie si Emily... Emily, relaxeazate. Stiu ca acum te doare. Dar o sa fi bine.
Un val de caldura mi-a traversat intreg corpul, apoi lucruri frumoase plecau spre Emily. Simteam cum ea revenea la viata, si cum sangele ii curgea in vene. Era atat de frumos. Sufletul ei era asa de curat, de vesel. Emily era mai mult decat arata, dar din cauza ca zilnic Roslyn se hranea din ea, Emily nu mai avea vlaga. M-am hotarat ca o sa o vindec si inainte de specatcol.
- Cat! Au trecut 20 de minute si voi inca stati asa. De obicei iti ia mai putin sa vindeci! disperarea lui Roslyn mi-a intrerupt concentrarea. Probabil ca tipase, dar abia atunci cand mi-a intrat in minte am auzit-o.
- Scuze, era foarte slabita. Ros, trebuie sa o vindec mai des! O storci de energie. Nu mai poate face nimic. Te rog, ai grija.
- Oh. Cat, nu o sa ai destula putere!
- Ba da, o sa am.Sambata vine Dawn. Totul o sa fie bine.
* * *
Noaptea a trecut repede, si, desi nu dormisem, eram plina de forta. Roslyn era agitata, si Emily, pentru prima data in ultima perioada, era vesela. Radia. Era vesela, asa cum mi-o aminteam din anii precedenti. Odata cu varsta, Roslyn avea nevoie de mai mult sange, iar Emily nu mai facea fata. Sau, nu singura. Cu ajutorul meu, putea sa revina Emily cea vesela si vioaie, fara efort.
- Cat, haide!
Roslyn era mult mai baietoasa decat mine. Asta probabil din cauza ca ea avea 4 ore de lupte pe zi.
- Gata, am terminat.
Eram imbracata cu o rochita galben pai si un jerseu crosetat verde. Roslyn se uita ciudat la mine. Stiam de ce. Purtam rochia de la ea si jerseul de la Janette. Erau haine in care ea nu ma vazuse imbracat, desi le purtasm destul de mult in Europa.
-Uitasem ca iti vine atat de bine verdele... mi-a zis in timp ce pleca spre usa.
- Ros, mi-a fost dor de tine... As fi vrut sa vi cu mine in Europa...
- Stiu...
Rudele mele Europene nu aveau nimic cu prietenia dintre mine si Roslyn, mama lui Cedric si a lui Scarlett, matusa Reea, chiar o pe Roslyn, singura ruda de sange care a tinut legatura cu mine si dupa sangeroasa moarte a parintilor mei, si chiar a ajutat-o material pe Janette, ar fi vrut sa o ia si pe ea, dar, din cauza unei burse pe cae a primi-o Roslyn, nu a putut parasi orasul.
- Haide. O sa intarzii.
- Bine.
Orele de magie cu donul Everett Ackerley erau foarte usoare, si s-a aratat impresionat ca eu stiam aproape la fel de multe ca Eric, care era cu un an mai mare. Urmatoarele ore au trecut repede.
Dupa ore, Scarlett m-a sunat pentru a ma anunta ca Dawn avea sa ajunga, impreuna cu Cedric, sambata dimineata. M-am hotarat sa-i spun lui Jeremy sa nu mai vina sa ma hraneasca, dar chiar atunci cand vroiam sa plec spre camera lui, cineva a ciocanit la usa.
- Da?
- Haide, Cat. Deschide. Era vocea calma si calda a lui Jeremy. I-am deschis usa si i-am facut semn sa se aseje pe pat.
- Maine dimineata vine Dawn. O sa ma hraneasca ea.
- O sa iti fie foame si o sa o storci de sange! protesta el.
Desi Dawn era hranitoarea mea, Emily era mult mai importanta pentru mine. Dawn, in ciudat numelui, era mai degraba apusul. Nu avea viata, nu traia. Ea, si inainte de a fi hranitoare, era o umbra.
- O sa se faca bine. Si daca nu... Ei bine, nu are cum sa fie rau decat e deja.
- Cat, ce e cu tine?
- Nimic. Sunt doar nervoasa. Atata tot.
- Calmeaza-te... Totul o sa fie bine, a adaugat in timp ce m-a imbratisat protector.
- Maine vi cu noi la spectacolul lui Emily?
- Da, probabil ca da.
A ramas in camera mea pana s-a dat stingerea. Nu m-a rugat nici macar odata sa ma hranesc. Intelegea mai bine decat as fi inteles eu.
Am adormit devreme si am avut un somn agitat. Vedeam prin ochii altcuiva, ai unui animal, ai unui lup. Ardea de furie si de ura. Era intr-o padure, apoi, a aparut o casa, sentimentele ii devenira calde, si placute, apoi, animalul s-a oprit si a inceput sa se ridice in doua picioare. Era un varcolac. O fata. O cunosteam, i-am vazut reflectia intr-un geam. Era Herra. Apoi o femeie, care purta acelasi colier ca si Herra, se apropie de ea, si ii intinse o farfurie cu ceva ce mirosea gretos. Herra s-a intors, si , atunci un suroi de lacrimi mi-au inundat obrajii. Era Deborah, mama lui Roslyn.
- Ce s-a intamplat, micuto?
Era o voce cunoscuta. Era Cedric. Mi-am intins bratelespre gatul lui si mi-am rezemat capul de pieptul lui. Imi lipsise.
- Gata, Cat, orice a fost, era doar un cosmar. Iti e foame?m-a intrebat, intinzandu-mi o farfurie cu paine prajita si unt. Cedric stia prea bine ca iubeam sa mananc asta de dimineata.
- Mersi.. Am luat o felie de panie si m-am ridicat din pat.
Eram mai slabita decat credeam ca o sa fiu.
- U.. Unde e Dawn?
- E jos. M-am gandit ca nu o sa iti placa sa stai cu ea in camera, asa ca am luat o alta camera. Mai erau cateva libere jos, a spus ridicand din umeri
- Poti sa o chemi? Te rog...
- Sigur.
In urmatoarele 20 de minute Eram mult mai vioaie, si aproape imi uitasem visul. M-am imbracat indeajuns de elegant pentru un spectacol de balet. Cedric ma privea cu admiratie. Era mandru de mine. Aratam ca o adevarata printesa, ceea ce si eram, in fapt.
-Esti gata? Dadu Roslyn buzna in camera. avea parul lasat liber si purta un fel de tinuta office, cu pantaloni, totusi, pe corpul ei bine lucrat, aratau mai elegant, decat ar fi aratat pe orice altcineva. In spatele ei era Jeremy, care, purta o pereche de blugi inchisi la culoare si peste un tricou, gri, o geaca de piele
- Da, sunt.
- Atunci hai sa mergem.
Roslyn si Jeremy nu il vazura pe Cedric, ceea ce a fost mai bine. M-am uitat la el si i-am zis sa aiba grija de Dawn. Nu o vroiam cu mine. Nu stiam de ce. Doar stiam. Simteam ca o sa se intample ceva rau.
-----------------------------------------------------------------------------------------
No comments:
Post a Comment